Interviu cu Iulia Vincze – Despre educație, voluntariat și planuri de viitor

Interviu cu Iulia Vincze – Despre educație, voluntariat și planuri de viitor

Seria interviurilor Mediaș Live continuă. De această dată am luat-o la întrebări pe Iulia Vincze, o tânără din Mediaș cu mult potențial care încearcă să schimbe mersul lucrurilor prin acțiunile sale.

Mai multe despre Iulia, dar și despre educație și voluntariat citiți în rândurile de mai jos:

În primul rând te rugăm să te prezinți. Cine este Iulia Vincze?

Cine sunt eu? Hah, frumoasă întrebare. Pe lângă faptul că sunt doar o elevă la Colegiul SNG în vârstă de 17 ani, persoana “Iulia Vincze” pe care o cunosc (subiectiv vorbind) este plină de entuziasm și optimism. Iubesc să îmi ocup timpul cu diverse activități din diferite domenii deoarece principiul meu este: să cunosc câte puțin din fiecare. Până acum nu am ratat nicio ocazie de voluntariat și m-am implicat în toate consiliile despre și pentru tineri pe care le cunosc, dar am și organizat diverse proiecte care sunt mândria mea până la momentul actual.

Pe lângă toate aceste “chestii oficiale”, în timpul liber îmi place să dansez, deși nu am reușit să frecventez sala de repetiții din cauza pandemiei, așa că mă limitez la activități prin casă: arta și chitara.

Ce parere ai despre cum e organizată începerea cursurilor/școlii?

Aici pot răspunde prompt că nu pot să am nicio părere despre acest subiect fiindcă nimeni nu ne anunță ceva concret despre reluarea cursurilor și nimeni nu știe ce se întâmplă. Nu susțin deloc întoarcerea fizică la școală în situația actuală și cunoscând cât de mult (sau de puțin) respectă elevii măsurile de siguranță, dar totuși am testat pe pielea mea că școala online nu este opțiunea perfectă ca în vară eu să îmi pot lua BAC-ul cu nota de vis. M-am interesat și despre sistemul hibrid (care mi se pare cea mai înțeleaptă decizie), fiindcă posibil ca elevii în incinta instituției de învățământ să păstreze distanța socială, dar nu garantez că nu se vor aduna în grupuri imediat după cursuri (sau înainte) așteptând autobuzul în stație (fiindcă toți cunoaștem aceste pasaje de imagini între orele 12-14).

Și nici nu am ce să le transmit elevilor navetiști care pot pierde autobuzele din cauza ideii de program decalat ca elevii din clase diferite să nu se intersecteze (dar cu profesorii care se plimbă între aceste clase cum rămâne? cine ne garantează că sunt sănătoși după ce au avut contact cu întreaga școală?). Nu încerc să arunc cu vină, însă susțin ferm că sănătatea ar trebui să fie prima pe listă (și sper ca direcțiunea școlilor să considere la fel și să își protejeze elevii, chiar dacă până acum deseori nu le puteau oferi apă caldă și săpun). Abia aștept să ne revină libertatea!

Spune-ne mai multe despre evenimentul online ”Tratament pentru Educație”

“Tratament pentru Educație” este cel mai recent proiect al Consiliului Județean al Elevilor Sibiu (unde am rolul de vicepreședinte) care constă într-o dezbatere publică între candidații din municipiul Sibiu pe tema educației. Această dezbatere va avea loc în curtea Colegiului Național “Octavian Goga” (începând cu ora 18) și are ca scop prioritizarea unui dialog despre strategii de dezvoltare ale sistemului de învățământ la nivel județean.

Acesta este un eveniment organizat de tineri pentru tineri pentru a-i ajuta (cu cât putem noi) ca aceștia să poată vota asumat și responsabil după ce vor cunoaște viziunile tuturor candidaților despre viitorul educației. Sper să reușim și la Mediaș…

Ce se mai întâmplă la Consiliul Local al Tinerilor?

Din păcate, CLT nu a avut cum să își desfășoare activitatea pe perioada carantinei, așa că eu și colegii mei ne-am adunat toată energia pentru a putea reveni în forță atunci când și dacă ni se permite. O bârfă din backstage: sperăm să ne întâlnim la o ședință cât mai curând posibil după data de 14 septembrie.

Cum au trecut tinerii din Consiliu prin pandemie până acum?

Tinerii din CLT sunt niște elevi ca toți ceilalți și nu am avut o pandemie diferită de restul, însă colegii din CJE (Consiliul Județean) și CȘE (Consiliul Școlar) care se ocupă de reprezentare au lucrat non-stop în aceste luni care au trecut, fiindcă dacă elevii nu mai fac școală fizic, nu înseamnă că noi nu îi mai putem reprezenta și am fost mereu acolo când au avut nevoie de ajutor (prin ședințe online și webinarii) pentru că s-au mai creat și unele neplăceri pe platformele de predare on-line, dar și unele tensiuni între corpul profesoral și comunitatea de elevi.

Ce sfaturi ai pentru un tânăr care dorește să se apuce de voluntariat?

Voluntariatul m-a ajutat să ajung unde sunt acum și recunosc că sunt o persoană mândră de reușitele mele și care nu a prea avut timp de plictiseală, iar acesta îți oferă ocazia să îți creezi miliarde de experiențe și te ajută să te dezvolți frumos. Iar acele diplome la CV arată minunat și sunt obiecte de valoare care îți vor bucura sufletul peste câțiva ani. În concluzie, sfatul meu pentru cineva care dorește să se apuce de voluntariat este să se înscrie fără să stea pe gânduri, poate e greu la început, dar o să îți placă la nebunie.

Dacă tot suntem în pragul alegerilor, spune-ne 3 lucruri pe care vrei să le vezi îmbunătățite în orașul nostru

Viziunea mea e mare și îmi doresc ca orașul să fie perfect, din care nu mi-aș dori să plec, dar din păcate mă cam bat diverse gânduri. Ceea ce simt că lipsește din zona în care m-am născut este cu siguranță cinematograful fiindcă eu o consider ca fiind o investiție promițătoare. (și vă aprob că nu sunt singura care își dorește această schimbare). Al doilea punct pe listă ar fi crearea unor piste de biciclete (un subiect nu tocmai tabu pentru medieșeni) pentru că majoritatea pedalează cu frică când e nevoie să se deplaseze cu bicicleta, iar în ultimul rând aș propune să se investească în zonele unde se poate face performanță pentru a promova toate talentele ascunse care se plimbă anonim printre noi.

Cum vezi viitorul tinerilor în Mediaș? Dar în România?

Din punctul meu de vedere, viitorul unui tânăr în Mediaș poate fi frumos, dacă te consideri o persoană hotărâtă și cu potențial (fiindcă poți reuși orice îți propui,nu?). Însă dacă nu își dorește să facă o schimbare, iar visul acelui tânăr este doar să obțină un trai decent, posibil să nu fie cea mai bună opțiune fiindcă nu sunt extrem de multe oportunități. (sau posibil să nu le fi cunoscut eu încă)
Oricum, tinerii sunt veseli, motivați și perseverenți și oricine poate avea o viață minunată în Mediaș, mai ales în România dacă ne forțăm puțin.


Acesta a fost interviul cu Iulia Vincze pe care o găsiți pe Facebook dacă doriți să vorbiți cu ea despre educație, voluntariat și multe altele. AICI găsiți detalii despre evenimentul Tratament pentru Educație. Te invităm să citești și interviul cu Vlad Chiș. Am discutat despre proiectul ”Mediaș pe două roți” și nu numai.

Dezbatem pe larg acest subiect și pe pagina de Facebook @MediașLive, iar săptămâna viitoare o să revenim cu un nou interviu pe site – www.mediaslive.ro. 🙂

Newsletter saptamanal MediasLive

Vrei sa primesti stiri si evenimente din Medias pe e-mail? Aboneaza-te la newsletterul nostru saptamanal!

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu

Vrei sa primesti evenimentele si noutatile
pe e-mail?

Aboneaza-te la newsletterul nostru si te asiguri ca nu pierzi nicio oportunitate!