Descoperirile arheologice atesta ca pe vatra orasului au existat asezari umane inca din neolotic ( 5500 – 2500 i.e.n.) si care s-au perpetuat in toate perioadele istorice. S-au descoperit urme ale unei fortificatii si un tezaur din perioada dacica dar si urme de asezari cu ateliere de fierarie si alte indicii ale existentei unui castru. Este atestata de asemenea si prezenta gotilor, slavilor si a populatiei autohtone.
Odată cu apariţia regatului maghiar, istoria locului se animă sub impulsul colonizărilor cu saşi şi secui. Conform tradiţiei, Mediaşul a fost întemeiat la 1146, fiind cel mai vechi oraş al Transilvaniei, dar alte surse contrazic această ipoteză şi dau naşterea oraşului mai târziu. Prima menţiune documentară sigură datează din 1267 deci este foarte probabil că Mediaşul exista deja de mai multă vreme la acea perioadă. De asemenea, tradiţia spune că la început a existat un nucleu de case în jurul unei biserici construite pe ruinele castrului roman şi că la 1200 ar fi trăit aici 100 de locuitori. Cu timpul acest nucleu s-a extins şi a fost înconjurat de fortificaţii. Aşezarea a avut de la bun început un ţesut des de meşteşugari şi comercianţi. Între zidurile cetăţii se găseau măcelari, morari, brutari, pielari, tăbăcari, cizmari, blănari, dulgheri, rotari, fierari, aurari, şelari, curelari, cărămidari etc. Ei erau organizaţi în bresle şi uniuni de bresle la care aveau arondate localităţile din împrejurimi. Pe lângă aceste activităţi, se dezvoltă vinificaţia, Mediaşul fiind centrul unei zone viticole deosebit de prielnice supranumită “Ţara vinului”. Vinul era atât de important că la un moment dat, preţurile mărfurilor se stabileau după preţul mustului.
Mediaşul medieval
Prin viaţa economică intensă care s-a dezvoltat la Mediaş, aşezarea a primit de timpuriu statutul de târg (oppidum) şi apoi de civitas, la 1359. Mai târziu a fost declarat oraş şi a primit drept de judecată şi drept de târg anual. În 1517 primeşte drept de sigiliu şi se impune drept unul din cele mai importante oraşe ale Transilvaniei medievale. Este centru administrativ şi sediu permanent al unui jude regal.
În 1438 a avut mult de suferit de pe urma invaziei turceşti şi distrugerilor însemnate. Este perioada războaielor antiotomane, când Transilvania este ameninţată de pericolul care vine de la sud. În acest context încep, în 1480, ridicarea fortificaţiilor cu valuri de pământ şi şanţuri în jurul aşezării, apoi sunt ridicate zidurile de piatră. Abia în 1534 se termină zidirea fortificaţiilor. Un tablou al Mediaşului medieval secol ne-ar înfăţişa o viaţă orăşenească tumultuoasă, cu şcoală la care se studiau religia, latina, greaca, logica, retorica, poezia, muzica, istoria şi geografia; exista un spital, leprozerie, hală comercială, baie publică. Oraşul avea un primar care dădea socoteală unui sfat (senat) şi centumvirilor (100 de bărbaţi importanţi). Ei erau ajutaţi de juraţi, de notar şi secretar, precum şi de villic (un jude ales de obşte). Multe alte figuri îmbogăţeau peisajul orăşenesc: colectorii de dări, jandarmii, călăreţii, mercenarii dar şi parohul, predicatorii, clopotarul, trompetistul, muzicanţii şi organistul. Exista de un rector, orator, arhivar, călău, medic, moaşă, bucătari, poştaşi şi chiar un îngrijitor al ceasului.
Meşteşugarii din Mediaş aveau un bun renume în toată Transilvania. La 1562 existau 34 de bresle de meşteşugari. Între timp apăruseră meseriile de pălărier, ceasornicar, năsturar, săpunar, bărbier, chirurg, sticlar şi altele.
Dieta Transilvaniei s-a reunit de mai multe ori la Mediaş şi mai mulţi principi au fost investiţi ca atare la Mediaş. Anula se ţinea un târg care atrăgea oameni din toate colţurile principatului şi de peste hotare. Evul Mediu a fost o perioadă înfloritoare, dar şi marcată de numeroase evenimente neplăcute. Numai între 1556 şi 1661 au fost înregistrate 11 epidemii de ciumă şi numai la una dintre acestea au murit 800 din 2000 de locuitori. Au loc şi incendii, atacuri şi jefuiri care blochează dezvoltarea oraşului.
Perioada modernă
În 1687 se instaurează stăpânirea austriacă în Transilvania şi începe o nouă perioadă în istoria oraşului. În 1872 este racordat la calea ferată. Multe dintre fortificaţii sunt dărâmate în secolul XIX şi începutul secolului XX. După 1900 începe exploatarea gazului metan în zonă. Vechile ateliere meşteşugăreşti se transformă cu timpul în fabrici şi dau oraşului un caracter puternic industrializat.
Sursa: http://enciclopediaromaniei.ro
