Fundația Open Fields ne povestește despre cea mai recentă activitate din cadrul proiectului “Impreună plantăm dezvoltare și armonie în Valea Viilor”.
„Vineri, 24 Martie 2023, am organizat ultimul curs de instruire în horticultură din cadrul proiectului Impreuna plantam dezvoltare si armonie in Valea Viilor. În acest an am avut plăcerea de a-l organiza în 4 comunități rurale diferite: Valea Viilor (ora 09:00), Axente Sever (ora 11:00), Moșna (ora 13:00) și Brateiu (ora 15:00).”
67 de participanți au primit informații practice cu privire la curățarea de primăvară a pomilor și pregătirea pentru rod, au văzut în timp real tehnici diferite de tăiere în funcție de tipul de pom ales (sâmburos sau semințos) și au fost invitați să pună întrebări pe toată durata cursului astfel încât procesul de învățare să fie unul complet.
La finalul fiecărui curs cei interesați de aprofundare au primit câte un material scris cu informații teoretice și practice despre tehnica plantării pomilor, alegerea, organizarea și pregătirea terenului pentru plantație.
Participanții și-au manifestat interesul de a mai participa în viitor la astfel de activități în comunitățile lor, fiind plăcut surprinși de modul interactiv în care au fost invitați să se implice la fața locului.
Cursul a fost susținut în toți cei 3 ani de către Domnul Dr. Ing. Pop Mihai, cadru didactic al Universității Lucian Blaga din Sibiu, și putem spune că a fost o colaborare benefică atât pentru participanți cât și pentru echipa de implementare. În toată această perioadă am învățat, ne-am bucurat, am socializat și am împărtășit împreună pasiuni comune legate de pomicultură, horticultură și grădinărit.
Proiectul este derulat de Fundatia Open Fields în parteneriat cu Comuna Valea Viilor, Județul Sibiu prin programul Active Citizens Fund – Romania, finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021.
“Lucrăm împreună pentru o Europă verde, competitivă și incluzivă”
Programul Active Citizens Fund România este finanțat prin Granturile SEE 2014-2021. Obiectivul general al Granturilor este de a reduce disparitățile economice și sociale și a consolida relațiile bilaterale dintre cele 15 state beneficiare și statele donatoare (Islanda, Liechtenstein, Norvegia). Programul este administrat de către consorțiul compus din Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile, Fundația pentru Parteneriat, Centrul de Resurse pentru Comunitățile de Romi, Fundația PACT și Frivillighet Norge, care acționează în calitate de Operator de Fond desemnat de către FMO – Oficiul Mecanismului Financiar al Granturilor SEE și Norvegiene.
Active Citizens Fund România vizează consolidarea societății civile și a cetățeniei active și creșterea capacității grupurilor vulnerabile. Cu o alocare totală de 46.000.000 euro, programul urmărește dezvoltarea pe termen lung a sustenabilității și capacității sectorului societății civile, intensificând rolul său în promovarea participării democratice, a cetățeniei active și a drepturilor omului și consolidând în același timp relațiile bilaterale cu statele donatoare Islanda, Liechtenstein și Norvegia. Pentru mai multe informații despre Active Citizens Fund în România, vă rugăm accesați www.activecitizensfund.ro. Pentru mai multe informații despre Granturile SEE și Norvegiene, accesați www.eeagrants.ro.
Mai multe informații despre proiect puteți găsi pe www.impreunaplantam.ro și pe pagina de Facebook https://www.facebook.com/impreunaplantam.
Newsletter saptamanal MediasLive
Vrei sa primesti stiri si evenimente din Medias pe e-mail? Aboneaza-te la newsletterul nostru saptamanal!