Asociația „Ordinul Cavalerilor de Mediaș” lansează începând cu luna august 2025 proiectul „Reconstituirea Breslelor la Mediaș – o inițiativă interdisciplinară dedicată revitalizării patrimoniului cultural imaterial din Transilvania”. Proiectul este co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN), are o durată de șase luni și o valoare totală de 148.331 lei, dintre care 132.581 lei reprezintă finanțare nerambursabilă.
Scopul acestui demers este de a readuce în atenția comunității tradițiile breslelor meșteșugărești din Transilvania, printr-o serie de activități educaționale, culturale și creative dedicate copiilor cu vârste între 10 și 14 ani, din Mediaș, Agnita și Sibiu.
În total, 230 de copii vor participa la ateliere practice de pielărie, croitorie, armurărie, brutărie și îngrijire personală, la concursuri creative, workshopuri tematice, activități de cercetare și vizite ghidate în spații istorice. Aceștia vor lucra direct cu meșteri locali, istorici și formatori culturali, având ocazia să reconstituie simbolic viața breslelor de altădată.
Cei interesați se pot înscrie la: formularul online de înscriere.
Managerul de proiect, Antonela Sofia Barbu, a subliniat importanța acestui demers:
„Cred cu toată convingerea că doar prin cultură vie și implicare autentică putem reface punțile dintre generații. Acest proiect reunește ceea ce este esențial: patrimoniu, vocație, memorie și viitor.”
Activitățile vor fi completate de realizarea unei broșuri foto-documentare și a unei serii de 10 podcasturi cu meșteri din cadrul Ordinului Cavalerilor de Mediaș. Proiectul beneficiază de sprijinul unor numeroși parteneri locali și regionali, printre care Parohiile Evanghelice din Mediaș și Agnita, organizații civice și educaționale, și este derulat cu implicarea experților în patrimoniu și istorie locală.
Proiectul se va desfășura în perioada august – decembrie 2025, în Mediaș și Agnita.
Mai multe informații pot fi accesate pe site-ul oficial: www.ordinulcavalerilordemedias.ro sau pe pagina Facebook: Reconstituirea Breslelor la Mediaș.
Contact:
Antonela Sofia Barbu – manager de proiect
0747 013 227
cavaleriidemedias@yahoo.com
Newsletter saptamanal MediasLive
Vrei sa primesti stiri si evenimente din Medias pe e-mail? Aboneaza-te la newsletterul nostru saptamanal!