Expoziţia „ Cetăţile Domnului la marginea lumii ” la Galeria municipală de Artă

Expoziţia cuprinde imagini fotografice ale bisericilor fortificate din sudul Transilvaniei realizate de Hermann Fabini, Louis Guermond, Ioan Vărzaru, fotografii în tehnica 3D de Daniel Bălţat, precum şi imagini ale unor mănăstiri fortificate şi turnuri de apărare din Muntele Athos, surprinse de Petre Beşliu.
Expoziţia este asimetrică din punct de vedere al tehnicilor de fotografiere şi al imaginilor, artistice sau documentare, majoritatea imaginilor fortificaţiilor athonite fiind rezultatul unui experiment vizual .
Semnificativ, bisericile fortificate din Transilvania, mănăstirile fortificate din Ţările Române şi cele din Muntele Athos au ajuns la apogeul dezvoltării lor în secolul al XVI-lea, perfect articulate cadrului geografic, necesităţii de securitate locală şi regională.Conştiente de valoarea lor patrimonială, de specificul cultural-istoric în evoluţia comunităţii europene, Cetăţile Domnului de la marginea lumii revendică un statut comunitar pe măsură.
Vernisajul va avea loc Miercuri, 1 februarie, la ora 17.30, în prezentarea muzeografului dr. Viorel Ştefu ( Muzeul Municipal Mediaş ) iar expoziţia va putea fi vizitată timp de o lună, în spaţiul expoziţional din P-ţa Regele Ferdinad I, nr.1, de luni până vineri în intervalul orar 8.00 – 16.00.

Location: Galeria Municipala de Arta Medias

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu

Loading…
  • Casa Gazelor Naturale Medias

    Casa Gazelor Naturale fost inaugurata de catre compania Romgaz in anul 2010, fiind amplasata in mijlocul unui frumos parc natural. Inaugurarea a avut loc cu ocazia implinirii a 100 de ani de la prima sonda comerciala de gaze naturale din Romania. Este locul unde se valorifica trecutul istoric al gazelor naturale, se consulta lucrari de specialitate, se pot organiza:  conferinte, simpozioane, cursuri, mese rotunde si intalniri de afaceri. Se gasesc exponate specifice sectorului gazifer, manuscrise si documente de referinta, moment foto – video de istorie a industriei, harta digitala interactive a ramurilor industriei gazifere, biblioteca de carte tehnica si lucrari stiintifice, colectie de carote si minerale. Misiunea Centrului este de a culege informatii si de a organiza activitati de diseminare; perfectionarea si implicarea in activitatea de cercetare si elaborare a materialelor privind sectorul gazelor naturale; schimbarea perceptiei asupra rolului pe care gazele l-au avut si il au in viata oamenilor; […]

  • Muzeul Municipal Medias

    Muzeul isi are inceputul in a doua jumatate a secolului al XIX-lea, dar fondarea sa este definitivata in 1901. A fost obiectul preocuparii unor profesori de la gimanziul mediesan,  apoi comitetul format pentru patronarea sa a solicitat trecerea lui in proprietatea Bisericii Evanghelice. Dupa preluarea colectiei sale de catre liceul german in anul 1906, incepand cu anul 1922 acesta s-a numit „Museum Alt Mediasch”S-au succedat: in anul 1949 transferarea sa in cladirea „Ateneului popular”  sub denumirea de Muzeul Raional „Nicolae Balcescu”,  apoi in 1961 prin extinderea cu 3 incaperi s-a infiintat sectia de Stiintele naturii, iar in 1970 o data cu stabilirea muzeului in cladirea fostei Manastiri franciscane s-a infiintat cea de-a treia sectie – cea de Etnografie si Arta. Muzeul a avut timp de cativa ani o filiala in comuna Biertan, insa in 1960 aceasta s-a inchis definitiv si obiectele au fost transferate la Medias. Muzeul a primit dupa […]

  • Sinagoga Medias

    Sinagoga Mediaș a fost construită în anul 1896 și ulterior i s-au alăturat clădirea cunoscută drept Casa Rabinului și clădirea școlii evreiești, care are la demisol o mikvah (baia rituală), cunoscută medieșenilor drept baia comunală, întrucât după Cel de-al Doilea Război Mondial, baia rituală a comunității evreiești a fost împărțită în două – o parte pentru uzul comunității, iar o alta pentru uz public. 
De obicei cartierele evreiești erau construite la periferia orașului; și în acest caz sinagoga se găsește în imediata vecinătate a zidurilor burgului medieval.
 Clădirea este considerată o sinagogă de dimensiuni medii datorită mărimii și capacității sale), ieșind mult în evidență față de clădirile din zonă prin stilul și decorațiunile sale. 
Interiorul este împărțit în două secțiuni: zona de intrare și sala de ceremonii.
 Zona de intrare se împarte în vestibul, o încăpere mică pentru studierea Torei și casa scării pe unde femeile urcau în balcon.
 Sala […]

Testimonials  |  Info: There are no items created, add some please.

Vrei sa primesti evenimentele si noutatile
pe e-mail?

Aboneaza-te la newsletterul nostru si te asiguri ca nu pierzi nicio oportunitate!