Începând de astăzi, municipiul Mediaș se transformă într-un centru al bucuriei, muzicii și tradiției, odată cu debutul Zilelor Mediașului – Ediția 2025. Evenimentul marchează 758 de ani de la prima atestare documentară a orașului și aduce în fața publicului o serie de activități culturale, artistice și recreative, desfășurate pe parcursul a trei zile în fața Primăriei Municipiului Mediaș, în Piața Corneliu Coposu.

Atmosfera festivă va fi animată de:

  • Concerte live susținute de artiști îndrăgiți de toate vârstele;

  • Zonă gastronomică cu preparate tradiționale și internaționale;

  • Producători artizanali cu produse locale, handmade și suveniruri autentice;

  • Parc de distracții pentru cei mici și cei mari.

Printre numele care vor urca pe scenă în aceste zile se numără:

  • Tudor Turcu, cunoscut pentru vocea sa rock și prezența scenică remarcabilă,

  • Cătălin Crișan și Marcel Pavel, interpreți de marcă ai muzicii ușoare românești,

  • Lora, cu un show energic și plin de culoare,

  • Tinu Vereșezan, ambasador al folclorului autentic,

  • Andra Gogan, preferata copiilor și adolescenților.

Accesul la evenimente este liber, iar programul include spectacole pentru toate gusturile și vârstele, momente artistice, activități pentru copii și experiențe care pun în valoare spiritul comunității medieșene.

Zilele Mediașului 2025 sunt un prilej de celebrare a identității orașului, dar și de conectare cu oamenii, muzica și tradițiile care ne definesc.

Vă așteptăm în fiecare zi, până pe 1 iunie, să sărbătorim împreună în centrul Mediașului!

Comments

comments

Location: piața Corneliu Coposu, Mediaș

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu

Loading…
  • Casa Gazelor Naturale Medias

    Casa Gazelor Naturale fost inaugurata de catre compania Romgaz in anul 2010, fiind amplasata in mijlocul unui frumos parc natural. Inaugurarea a avut loc cu ocazia implinirii a 100 de ani de la prima sonda comerciala de gaze naturale din Romania. Este locul unde se valorifica trecutul istoric al gazelor naturale, se consulta lucrari de specialitate, se pot organiza:  conferinte, simpozioane, cursuri, mese rotunde si intalniri de afaceri. Se gasesc exponate specifice sectorului gazifer, manuscrise si documente de referinta, moment foto – video de istorie a industriei, harta digitala interactive a ramurilor industriei gazifere, biblioteca de carte tehnica si lucrari stiintifice, colectie de carote si minerale. Misiunea Centrului este de a culege informatii si de a organiza activitati de diseminare; perfectionarea si implicarea in activitatea de cercetare si elaborare a materialelor privind sectorul gazelor naturale; schimbarea perceptiei asupra rolului pe care gazele l-au avut si il au in viata oamenilor; […]

  • Muzeul Municipal Medias

    Muzeul isi are inceputul in a doua jumatate a secolului al XIX-lea, dar fondarea sa este definitivata in 1901. A fost obiectul preocuparii unor profesori de la gimanziul mediesan,  apoi comitetul format pentru patronarea sa a solicitat trecerea lui in proprietatea Bisericii Evanghelice. Dupa preluarea colectiei sale de catre liceul german in anul 1906, incepand cu anul 1922 acesta s-a numit „Museum Alt Mediasch”S-au succedat: in anul 1949 transferarea sa in cladirea „Ateneului popular”  sub denumirea de Muzeul Raional „Nicolae Balcescu”,  apoi in 1961 prin extinderea cu 3 incaperi s-a infiintat sectia de Stiintele naturii, iar in 1970 o data cu stabilirea muzeului in cladirea fostei Manastiri franciscane s-a infiintat cea de-a treia sectie – cea de Etnografie si Arta. Muzeul a avut timp de cativa ani o filiala in comuna Biertan, insa in 1960 aceasta s-a inchis definitiv si obiectele au fost transferate la Medias. Muzeul a primit dupa […]

  • Sinagoga Medias

    Sinagoga Mediaș a fost construită în anul 1896 și ulterior i s-au alăturat clădirea cunoscută drept Casa Rabinului și clădirea școlii evreiești, care are la demisol o mikvah (baia rituală), cunoscută medieșenilor drept baia comunală, întrucât după Cel de-al Doilea Război Mondial, baia rituală a comunității evreiești a fost împărțită în două – o parte pentru uzul comunității, iar o alta pentru uz public. 
De obicei cartierele evreiești erau construite la periferia orașului; și în acest caz sinagoga se găsește în imediata vecinătate a zidurilor burgului medieval.
 Clădirea este considerată o sinagogă de dimensiuni medii datorită mărimii și capacității sale), ieșind mult în evidență față de clădirile din zonă prin stilul și decorațiunile sale. 
Interiorul este împărțit în două secțiuni: zona de intrare și sala de ceremonii.
 Zona de intrare se împarte în vestibul, o încăpere mică pentru studierea Torei și casa scării pe unde femeile urcau în balcon.
 Sala […]

Testimonials  |  Info: There are no items created, add some please.

Vrei sa primesti evenimentele si noutatile
pe e-mail?

Aboneaza-te la newsletterul nostru si te asiguri ca nu pierzi nicio oportunitate!