Duelul de vară al familiilor la Arena Platoș Păltiniș

 Concursul dedicat familiilor a fost „clonat” pentru sezonul de vară

Fiecare echipă trebuie să fie formată, obligatoriu, din trei membri ai familiei

După trei ediții de Family Race pe pârtiile complexului Arena Platoș Păltiniș a venit vremea primei ediții de vară. Summer Family Race este un eveniment sportiv dedicat exclusiv familiilor și va avea loc în 6 august în cel mai mare parc de distracții în aer liber din Transilvania. Pentru a participa la acest concurs, fiecare familie trebuie să fie reprezentată de trei membri iar cei mici trebuie să aibă peste 7 ani pentru a putea participa. Concursul este compus din trei probe, fiecare dintre ele urmând a fi parcursă de un singur membru al familiei. Cei trei pot împărți în funcție de capacități proba de bicicletă pe traseul de cross country, proba de coborâre cu sania de vară sau parcurgerea traseului de cățărat pentru adulți. Ultima dintre probe nu este destinată și celor mici, doar adulților din familie. Timpii obținuți la fiecare probă se cumulează, familia care are cel mai bun timp la finalul celor trei probe urmând să câștige competiția.       Summer Family Race va începe în 6 august la ora 10 cu sesiunea de înscrieri în Apreski Bar. La ora 12:30 va avea loc o scurtă ședință tehnică și apoi îmbarcarea în telescaun. Concursul începe la ora 13 cu o manșă de recunoaștere iar prima probă va fi cea de bicicletă. De la ora 14 este programată proba de cățărare pe traseul pentru adulți iar de la ora 15 proba de coborâre cu sania de vară. Familia câștigătoare va primi skipass-uri pentru iarnă și vouchere la magazinul Decathlon în valoare de 300 de lei, locul II va fi recompensat cu abonamente de zi pentru parcul de vară și vouchere în valoare de 200 de lei iar ultimul loc de pe podium va primi tichete de coborâre cu sania de vară și un voucher de 100 de lei la Decathlon.

Înscrierile la concurs se pot face și în avans pe www.arenaplatos.ro.

Pentru mai multe detalii

Bogdan Brylynski

press@brylu.ro

0722.227.297

Location: Arena Platos Paltinis

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu

Loading…
  • Casa Gazelor Naturale Medias

    Casa Gazelor Naturale fost inaugurata de catre compania Romgaz in anul 2010, fiind amplasata in mijlocul unui frumos parc natural. Inaugurarea a avut loc cu ocazia implinirii a 100 de ani de la prima sonda comerciala de gaze naturale din Romania. Este locul unde se valorifica trecutul istoric al gazelor naturale, se consulta lucrari de specialitate, se pot organiza:  conferinte, simpozioane, cursuri, mese rotunde si intalniri de afaceri. Se gasesc exponate specifice sectorului gazifer, manuscrise si documente de referinta, moment foto – video de istorie a industriei, harta digitala interactive a ramurilor industriei gazifere, biblioteca de carte tehnica si lucrari stiintifice, colectie de carote si minerale. Misiunea Centrului este de a culege informatii si de a organiza activitati de diseminare; perfectionarea si implicarea in activitatea de cercetare si elaborare a materialelor privind sectorul gazelor naturale; schimbarea perceptiei asupra rolului pe care gazele l-au avut si il au in viata oamenilor; […]

  • Muzeul Municipal Medias

    Muzeul isi are inceputul in a doua jumatate a secolului al XIX-lea, dar fondarea sa este definitivata in 1901. A fost obiectul preocuparii unor profesori de la gimanziul mediesan,  apoi comitetul format pentru patronarea sa a solicitat trecerea lui in proprietatea Bisericii Evanghelice. Dupa preluarea colectiei sale de catre liceul german in anul 1906, incepand cu anul 1922 acesta s-a numit „Museum Alt Mediasch”S-au succedat: in anul 1949 transferarea sa in cladirea „Ateneului popular”  sub denumirea de Muzeul Raional „Nicolae Balcescu”,  apoi in 1961 prin extinderea cu 3 incaperi s-a infiintat sectia de Stiintele naturii, iar in 1970 o data cu stabilirea muzeului in cladirea fostei Manastiri franciscane s-a infiintat cea de-a treia sectie – cea de Etnografie si Arta. Muzeul a avut timp de cativa ani o filiala in comuna Biertan, insa in 1960 aceasta s-a inchis definitiv si obiectele au fost transferate la Medias. Muzeul a primit dupa […]

  • Sinagoga Medias

    Sinagoga Mediaș a fost construită în anul 1896 și ulterior i s-au alăturat clădirea cunoscută drept Casa Rabinului și clădirea școlii evreiești, care are la demisol o mikvah (baia rituală), cunoscută medieșenilor drept baia comunală, întrucât după Cel de-al Doilea Război Mondial, baia rituală a comunității evreiești a fost împărțită în două – o parte pentru uzul comunității, iar o alta pentru uz public. 
De obicei cartierele evreiești erau construite la periferia orașului; și în acest caz sinagoga se găsește în imediata vecinătate a zidurilor burgului medieval.
 Clădirea este considerată o sinagogă de dimensiuni medii datorită mărimii și capacității sale), ieșind mult în evidență față de clădirile din zonă prin stilul și decorațiunile sale. 
Interiorul este împărțit în două secțiuni: zona de intrare și sala de ceremonii.
 Zona de intrare se împarte în vestibul, o încăpere mică pentru studierea Torei și casa scării pe unde femeile urcau în balcon.
 Sala […]

Testimonials  |  Info: There are no items created, add some please.

Vrei sa primesti evenimentele si noutatile
pe e-mail?

Aboneaza-te la newsletterul nostru si te asiguri ca nu pierzi nicio oportunitate!